Page could not be found. 404 Error

Acasa

Cursuri de balet pentru copii 

Arta baletului clasic începe cu învaţarea regulilor şi a tehnicii tradiţionale ce a fost transmisă din generaţie în generaţie de-a lungul secolelor.

Prin balet se dobândesc abilitaţi motrice, graţie, postură, disciplină şi încredere în sine. Copiii sunt încurajaţi creativ şi îndrumaţi să dea frâu liber talentului cu care sunt înzestraţi.

Cursurile se ţin cu o frecventă de 1 dată sau de 2 ori pe săptămână. De două ori pe an se pune în scenă un spectacol la care participă toţi copii. înaintea sărbătorilor de iarna vă invităm la o prezentare in cadrul studioului, iar la finele anului şcolar spectacolul va fi susţinut pe scena unui teatru partener.

Ambele spectacole vor fi filmate şi înmânate parinţilor. Pentru a urma cursurile, copiii au nevoie de echipament corespunzător: costume-body, fustiţă şi flexibili de balet.

Pentru cei mai tineri cursanţi baletul este o activitate distractivă şi exigentă în acelaşi timp, o activitate cu numeroase beneficii pe care le vor aprecia toată viaţa. Baletul îi învaţă cum să stea corect, cum să păşească cu graţie şi cum să dobândească o postură de invidiat. Programa acestor cursuri include mişcări elementare ale tehnicii baletului clasic, exerciţii la sol, exerciţii creative de mişcare în spaţiu, toate explicate pe înţelesul micilor cursanţi.

Numeroase beneficii sunt asociate cu dobândirea cunoştiinţelor în arta baletului clasic. Pe lângă învăţarea tehnicii tradiţionale, cursurile de dans academic creează o imagine pozitivă de sine în mintea şi corpul tinerilor cursanţi. Urmând acest curs de balet, copiii vor fi provocaţi intelectual, învăţând să organizeze paşi în fraze de mişcare, memorând reguli, coregrafii şi trasee. Ora de balet este alcătuită după structura unei ore de studii profesioniste, incluzând exerciţii la bară, la centrul sălii, elemente de coordonare, plasament şi disciplină caracteristice baletului clasic.

Cursurile urmăresc programa unei ore profesioniste  de studii de balet, exerciţii de încălzire, la bară, la mijloc, sărituri şi diagonale (pointes pentru cei ce au vârsta şi pregătirea necesară). Elementele de mișcare creativă vor fi accentuate prin exerciții de coordonare şi dansuri în secvență, prestabilirea unor formații şi exerciții speciale care pun accent pe conștientizarea corpului.

Grupa destinată viitorilor dansatori şi balerini profesionişti presupune cel puţin un an de studiu de balet în prealabil. Participanții îsi vor consolida elementele de bază şi vor învăța pași și combinații noi, toate la cel mai înalt nivel. Programa este intensivă și urmăreşte dezvoltarea talentului si a abilităților fizice ale cursanților. La orele de repertoriu se studiază variații clasice și ansamblu. Toți copiii participanți în această grupă beneficiază de sfatul şi îndrumarea profesorilor către o carieră profesionistă.

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Nunc faucibus elit placerat risus vulputate feugiat. Vestibulum feugiat lacus nec dolor accumsan sollicitudin in in lectus. Aenean aliquam sagittis mi malesuada posuere. Nunc ultricies ipsum nec ante pharetra, sed ullamcorper orci condimentum. Nulla ac vestibulum erat.

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Nunc faucibus elit placerat risus vulputate feugiat. Vestibulum feugiat lacus nec dolor accumsan sollicitudin in in lectus. Aenean aliquam sagittis mi malesuada posuere. Nunc ultricies ipsum nec ante pharetra, sed ullamcorper orci condimentum. Nulla ac vestibulum erat.

Ghigolea Alexandra
Coregraf

Biografie

Alexandra Ghigolea este coregraf al școlii Young Ballet. Absolventă a Liceului de Artă Sibiu, sectia coregrafie promoția 2001, Alexandra a înființat școala Young Ballet în ianuarie 2002 și de atunci îndrumă copiii și tinerii cu vârste între 3 și 16 ani pe un drum plin de provocări, o școală a vieții în care se clădesc caractere puternice în spatele unor aparențe fragile.

Studii:  balet clasic, balet neoclasic, contemporan, dans de caracter, dans popular.

Galerie video